Nu e degeaba.

E plin de ceata
drumul spre cimitir,
un loc uitat de lume,
cu stinse lumanari.
Cadavrele insingurate
isi dorm un somn greoi,
cu vise sau cosmaruri
de fericire sau tristete
ca-s despartiti de noi.
Sunt reci, chiar inghetate,
stransi intre patru scanduri
de nuc inmiresmat
ce-au putrezit si-au prins
mirosul lor de trupuri mucezite.
Marmoreeana placa
e vesnica pecete
pe gura lor movie,
pe ochii lor lipiti
si parca se aude linistea...
Atat e de apasatoare,
de grea, de trista
ca-n lume a ramas
fiul ce moare
si el cate putin
de inima albastra.
Dar nu-s degeaba
doi metri sub pamant...
Caci Dumnezeu nu face
nimic intamplator.
A trebuit ca fiul
sa-nvete-acel cuvant
cu "d", cu "u", multi "r" si "e",
ca mai apoi sa guste din nectarul
doar pentru el in cupa de argint.
Si greu de sentimentele-i
Senine, pure pentru ea,
greu ii va fi cantarul.
"Tu,fiule, tu ia-ti domnita
si impreuna sa zburati
pana la stele, pana la nori,
dar sa nu uiti niciodata
ca o sa ajungi ca mine :
Cand se termina...Mori."